Asemeni unei personalităţi demne de băgat într-un manual de literatură nealternativ dintr-acelea din care am studiat şi eu în liceu, îmi încep blogul cu o postare programatică, adică cu o ars postatas (acest ultim cuvînt l-ar fi folosit romanii, dacă ar fi existat acum 2000 de ani bloguri). Îmi fac blog ca să fiu trendy-cool- beton, ca să mă laud, ca să povestesc tuturor prietenilor mei ce mi se mai întâmplă, mai ales că locuiesc la sute de km depărtare de cei mai mulţi dintre ei.
Al treilea motiv l-am învăţat de la Lavinia. E super, zău, să mai citeşti din când în când ce mai face câte o cunoştinţă pe nu ştiu ce picioare de nu ştiu ce plaiuri.
Al doilea motiv este că eu nu sunt o persoană modestă. Când fac câte ceva povestesc tuturor întâmplarea cu pricina. Un blog m-ar ajuta să nu repet povestea de zeci de ori. O spun o dată, o citeşte toată lumea, şi mai şi rămâne pentru posteritate. Eficient şi eficace!
Primul motiv, şi cel mai important pentru care mi-am făcut blog, este că am o meserie, care nu e dintre cele mai vechi ale lumii, ci, dimpotrivă e destul de nouă în România. E una dintre acelea, care, dacă nu ai grijă, te duce la izolare şi te trezeşti dintr-o dată că nu mai ai prieteni, că eşti antipatic, că nu mai ai nimic de povestit decât proiectele de la serviciu şi câte o întâmplare fumată din facultate, că de două luni asculţi acelaşi CD cu sonate de Beethoven şi că de mult nu ai apucat să dormi cel puţin 4 ore pe noapte. Şi, culmea, nu câştigi 2.000 de Euro pe lună! Asta-i trendu în secolul XXI, iar eu sunt o persoană trendy. De asemenea, e cool să îţi deschizi blogul, să îţi pui degetele pe tastatură şi, cu aerul unui om care parcă a citit mult la viaţa lui, căruia nu-i plac intelectualii şi PSDiştii, să îţi dai cu părerea personală despre una-alta, părere, care, întâmplător seamănă al naibii de tare cu a lui Andrei Gheorghe. Ce coincidenţă cool! Şi dacă mai citeşte cineva şi îţi lasă in comentariu e şi beton.
Bolgul meu de senzaţii moi nu vrea decât să vorbească pe un ton moale despre părţile moi ale lucrurilor care surprind, intrigă sau entuziasmează şi să le schimbe un pic faţa.
Al treilea motiv l-am învăţat de la Lavinia. E super, zău, să mai citeşti din când în când ce mai face câte o cunoştinţă pe nu ştiu ce picioare de nu ştiu ce plaiuri.
Al doilea motiv este că eu nu sunt o persoană modestă. Când fac câte ceva povestesc tuturor întâmplarea cu pricina. Un blog m-ar ajuta să nu repet povestea de zeci de ori. O spun o dată, o citeşte toată lumea, şi mai şi rămâne pentru posteritate. Eficient şi eficace!
Primul motiv, şi cel mai important pentru care mi-am făcut blog, este că am o meserie, care nu e dintre cele mai vechi ale lumii, ci, dimpotrivă e destul de nouă în România. E una dintre acelea, care, dacă nu ai grijă, te duce la izolare şi te trezeşti dintr-o dată că nu mai ai prieteni, că eşti antipatic, că nu mai ai nimic de povestit decât proiectele de la serviciu şi câte o întâmplare fumată din facultate, că de două luni asculţi acelaşi CD cu sonate de Beethoven şi că de mult nu ai apucat să dormi cel puţin 4 ore pe noapte. Şi, culmea, nu câştigi 2.000 de Euro pe lună! Asta-i trendu în secolul XXI, iar eu sunt o persoană trendy. De asemenea, e cool să îţi deschizi blogul, să îţi pui degetele pe tastatură şi, cu aerul unui om care parcă a citit mult la viaţa lui, căruia nu-i plac intelectualii şi PSDiştii, să îţi dai cu părerea personală despre una-alta, părere, care, întâmplător seamănă al naibii de tare cu a lui Andrei Gheorghe. Ce coincidenţă cool! Şi dacă mai citeşte cineva şi îţi lasă in comentariu e şi beton.
Bolgul meu de senzaţii moi nu vrea decât să vorbească pe un ton moale despre părţile moi ale lucrurilor care surprind, intrigă sau entuziasmează şi să le schimbe un pic faţa.
