Numai cu acordul parintilor :)

Calin Pop: ola, vrei sa auzi ceva nostim? :)
CB: da
Calin Pop: am iesit sa`mi iau niste tigari un suc alea alea
Calin Pop: si ofc un ziar
Calin Pop: in gereta erau 3 de vre`o 60+ ce stateau la ziare
Calin Pop: eu: evenimentul aveti?
Calin Pop: aia: nah, nu mai e demult
Calin Pop: eu: ce aveti?
Calin Pop: aia: ceva cu cd si carte
Calin Pop: eu: nah, nu`mi trebuie carte acu
Calin Pop: aia: da, ca pula mai citeste carti azi
Calin Pop: :D
CB: =))
Calin Pop: asta e o conversatie intre vanzator cumparator, priceless romania noatra
CB: pot sa o pun pe blog?
CB: fix asa
Calin Pop: de ce nu dar trebuie sa fie cumparatori de ziare aia ca sa se prinda
Calin Pop: ca sunt tot felul de promoti in fiecare zi la cate un ziar la cd sau carti
CB: :))
CB: pot sa iti pastez numele?
Calin Pop: si nr de tel pt a comfirma povestea daca vrei :)
Calin Pop: socant imi pare iar
Calin Pop: ca erau oameni ce puteau fi bunicii mei si cu siguranta sunt bunicii cuiva
CB: ...si te invatau sa nu citesti, de fapt
Calin Pop: ofc
Calin Pop: cui "pula" ii tre carti azi :D
CB: in concluzie?
Calin Pop: sincer
Calin Pop: e prea "fututa" toata treaba ca sa scoti o concluzie, cred ca
Calin Pop: fiecare isi poate trage cel putin una pt el :)

Atunci când 4,3,2 nu este o măsură dintr-un program de finanţare

Despre filmul lui Mungiu s-a scris foarte mult şi prin ziare şi prin bloguri, aşa că poate o să vă pară plictisitor să vedeţi din nou subiectul, dar eu numai acum l-am văzut. Da, mi-a plăcut. Da, sunt de acord că a meritat premiile. Da, înţeleg că nu a fost nominalizat la Oscar, pentru că epic e un document al unei lumi pe care americanii pur şi simplu nu pot să o înţeleagă.

Aşa cum auzisem 4,3,2 reconstituie perfect epoca din metal preţios: bişniţa cu săpunuri, şampoane şi sprayuri, cu hoteluri pe care le cheamă "Tineretului", cu Kent - mirobolant ciubuc, cu două studente disperate să scape de o sarcină şi cu băbaţi care cred că pentru femei e la fel de uşor să aducă pe lume copii ca pentru berze.

Aşa cum nu auzisem 4,3,2 este un film organic. Este povestea a două tipuri de trăiri: durerea fizică şi frica, în manieră feminină.

Prima, durerea fizică, începe de la o simplă greaţă de femeie gravidă, continuă cu iritaţia unui act sexual silit, usturimea unui tub dezinfectat cu spirt introdus în vagin, înţepătura în uter şi se transformă într-o stare generală de rău. Aici povestea durerii se întrerupe, dar revine cu o urmă a apogeului ei: apatia cu care un avorton care este abandonat pe gresia din baie. Apoi urmează însănătoşirea treptată: un somn adânc, grija pentru un avorton care trebuie îngropat asemeni unui creştin, foamea, tăcerea şi uitarea.

A doua trăire, frica, începe de la o simplă luptă de supravieţuire: temeri meschine că lucruri vitale precum un şampon bun, un bilet de autobuz, o cameră de hotel, un medic pentru un chiuretaj nu pot fi obţinute. Temerile sunt conştientizare abia atunci când, sub presiunea unui şantaj emoţional, Otlia este silită să îşi lase prietena singură la hotel. Frica pare că ajunge la punctul maxim în căutarea unui loc pentru a arunca avortonul. Spaima însă nu dispare, ci continuă la aceeaşi intensitate, dar devine inutilă prin deducţii greşite şi se doreşte sfârşită asemeni durerii, prin tăcere şi uitare.

Centrul ecranului, pe tot parcursul filmului, este uman, cald, respiră, are puls. Backgroundul este inuman, gri, insensibil (blocuri mizerabile, Dacii rable, străzi pline de gropi, hoteluri lipsite de confort şi o masă festivă cu glume de neînţeles). Indivizii sunt nişte autişti prin excelenţă: exceptând personajele principale, relaţiile interumane au la bază schimbul de bunuri şi servicii de strictă necesitate, sub presiunea unui continuu şantaj emoţional, care nu se numeşte publicitate.

Ceea ce m-a uimit la filmul ăsta e faptul că a fost scris şi regizat de un bărbat. 4,3,2 redă foarte bine, fără patetism şi fără pilde nu doar o anumită parte a istoriei, dar şi trăirile unor femei, care sunt aceleaşi, indiferent de timpuri, loc geografic sau educaţie. Tăcerea şi uitarea sunt specifice perioadei comuniste, însă manifestările fizice ale spaimei şi durerii anumitor părţi ale corpului sunt aceleaşi pentru toate femeile. Dacă acest lucru l-ar fi înţeles americanii cu siguranţă i-ar fi dat Oscar-ul lui Cristian Mungiu.

Sindromul Elodia

"Megdonia Paunescu, director al Directiei Management Invatamant Preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei, afirma, recent, ca se lucreaza la descongestionarea programelor scolare si a numarului de ore. “In acest scop, ministrul educatiei a format o echipa larga de specialisti, dintre care fac parte si psihologi, care deja au inceput sa reanalizeze curricula scolara. Pana acum, au fost centralizate toate propunerile din teritoriu, insa descongestionarea presupune o perioada lunga de timp, deoarece problemele sunt foarte complexe”, declara Megdonia Paunescu". (Gardianul, 07 februarie 2008). Nu vi se pare că pe femeia asta presa şi-ar dori-o dispărută?

Tata Kotler

Ultima modă în materie de marketing: un resturant din Tg-Mureş vinde reduceri de 50% la produsele din bucătăria proprie. Oare pe cine va lovi isteria: pe cei care caută să îşi plaseze banii in investiţii profitabile sau pe amatorii de reduceri?

Ciupercă-ntr-un picior, ghici, pălărie, ce-i?

Dacă pe d-na Elodia Ghinescu ar fi chemat-o pur şi simplu Maria sau Ana, ca pe femei, în general, oare povestea dispariţiei domniei sale ar fi reuşit să producă o asemenea isterie? (Eu cred că dacă ar fi chemat-o Maria sau Ana, nici măcar nu ar fi dispărut).

alessandra ferri and sting

Just watch and relax

Parteneriat jurasic

Săptămâna trecută o doamnă de la Comisia Europeană a vizitat Regiunea 7 Centru ca să înțeleagă și UE din ce cauză, deși parteneriatele județene au fost încheiate anul trecut în aprilie, strategiile locale de implementare a Programului Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (o chestie pe baza căreia se dau fonduri structurale de la UE) lipsesc cu desăvârșire. Nu de alta, dar acum că am intrat în Uniune proiectele trebuie evaluate nu numai de către birocrații finanțatori, dar și de către un comitet regional, parteneriat public-privat, care ar trebui să se priceapă al naibii de bine la problemele specifice fiecărui județ. Și iată de ce nu avem strategii: un AJOFM care a semnat parteneriatul cu alte instituții publice și organizații private, atunci când convoacă prefectura și consiliul județean la întrunirile de lucru pentru stabilirea strategiei, așa cum îi sunt atribuțiile în baza pactului semnat, acestea refuză să se prezinte pe motiv că nu pot să asculte de o instituție inferioară.